Chiar să fi fost taifun?
oaspeți în chimonouri
și aromă de ceai


Nicolae Tomescu vrea să contrapuună, după cum spune singur, urgia taifunului care a trecut calmului celor prezenți la ceremonia ceaiului. I se reproșează că ar fi trebuit să evite întrebarea retorică din primul vers și, supralicitînd, că taifunul ar fi trebuit să fie prezent chiar în timpul savurării ceaiului.

Încerc o variantă care să fie, mai în spiritul haiku-ului, un pic mai obiectivă, adică să evite întrebarea, denotînd oarecum prea mult subiectivism, și să sublimeze taifunul, eveniment, prea violent pentru haiku.

aromă de ceai -
taifunul doar imprimat
pe chimonouri

Situînd la începutul poemului aroma de ceai, ea va da firesc tonul întregului poem, aroma se va insinua ceremonios în tot ce va urma, impregnînd și îmblînzind lucrurile prezente în spațiul poemului. Prezența umană este suplinită de lucrurile care doar o sugerează. Taifunul este acum prezent într-o formă transfigurată ca imprimeu pe chimonouri. Prezența lui la ceremonia ceaiului este deja o concomitență eternă.

Putem citi poemul punînd accentul tonic pe cuvîntul taifunul arătînd astfel preponderența lui în situația evocată și transferînd delicat expresia tragică a fețelor celor care sînt de față imprimeului. Putem însă să punem accentul pe doar și atunci chipurile rămîn relativ senine și chimonourile preiau toată gravitatea urgiei. Cuvîntul imprimat sugerează o pecete durabilă, urme întipărite poate pe veci.

Imprimarea pe chimonouri indică un transfer benefic al năpastei și o posibilă degajare a chipurilor, a sufletelor, a spiritului. Este și unul din rosturile artei autentice.