Generația mea s-a născut în zilele fierbinți ale Revoluției, atunci când iluziile ne dădeau aripi. Ne plăcea să credem că mistuitul zilelor incendiare ale apusului de regim la foc încins are vreun sens. În zilele de răsărit ale democrației, ne-am comportat asemeni lui Icar, cel care a uitat că are aripi din pene lipite cu ceară și s-a apropiat prea mult de soare. Brațele i s-au topit, făptura căzând în mare, neștiind că eternul este limitat.
Foamea de libertate se plătește întotdeauna scump, aveam să constat, târziu, extrem de târziu, asemeni intelectualului închis pentru că a zgâriat pe Universitate: "Eliberați adevărul!". Mai adânc, în golul lăsat de iluzii, care s-au ros de molii, constatam că nimeni nu-l cunoaște pe curajos. Nici măcar vecinii. La ce au folosit penitențele, închinările, atârnările sale pe sub steagurile libertății? Azi, adaptații noului regim râd de el.
De-a lungul anilor, insistasem mult, răscoleam toată ziua prin cufărul cu iluzii, fără a ne da seama că mugurii speranței se uscaseră demult. Chiar dacă puțini la scara unei națiuni, eram convinși, pe atunci, cu toți reprezentanții generației, că voința poate ține loc de putere. Dacă scriam "articole tari" și susțineam tot felul de proclamații, în fața unor mulțimi - pe care, doar noi - le credeam reprezentative, ne imaginam că avem forță. Mult prea târziu, ne-am consolat, aflând - și noi - că iluzia puterii nu ține loc de putere. Eram prea fanatici în slujba unui ideal, pentru a veghea la despărțirea intrușilor de zeloți, frustraților de interesați, profesioniștilor de particulari. Am crezut că o mână de idealiști poate schimba un sistem. Ne-am pus seara aspirațiile sus în pod și ne-am trezit dimineață că locul era deja ocupat. Alții, mai iuți de mână, au pus stăpânire pe spațiu. Când să protestăm democratic, ne-au tras clapa hubloului, ei, noii înstăpâniți ai casei. Am coborât din nou în propria disperare, unde e loc de meditație, nu de aspirații.
Ne-am recules în cămăruța noastră mică, în care obsesiile încă mai țin loc de realitate și în care avem voie să turuim la pereții goi. Am înebunit cu toții oare?