“Ce ciudat de simți aici! Piciorele-ți sprijină numai pe o tablă îngustă și de-o parte e realitatea îngrozitoare… de alta… cea care ai vrea să fie…
Încerci să te dezechilibrezi dar ți-e frică. După câteva clipe de încremenire iți spui că ți-a venit curajul și încerci din nou, dar frica te cuprinde instantaneu. Ce să fac? Dacă aș lua-o logic, ar fi mai bine să mă arunc pe partea unde știu c-am să fiu în siguranță și să-mi pot continua viața… dar ce viață?… că mai bine cad pe partea cealaltă… așa scap mai repede de toate necazurile. Mda… dar bucuriile? Hai că au fost și din alea… cui le las? Eh… Nu. Mai bine revin cu picioarele pe pământ. Și dacă revin, ce-am făcut? Nimic. Revin la viața murdară de până acum. Mai bine mă arunc. Hai! Acum! Nu… Nu! Stai calm! Ești nebun? Vrei să mori? Cazi și nu se mai alege nimic de tine. Lasă... Mai bine să trăiești în mizeria de jos, decât să mori în ea. Poate că-ți pică și ție norocul din cer. Mai știi? Dacă devii milionar peste noapte? Ai? Nu să-ți pară rău să te sinucizi?… Hmmm… nu știam că în astfel de clipe te scindezi în doua persoane, sau măcar așa crezi, și începi să vorbești contradictoriu… Phaaaa… Hai că am luat-o razna… Nu știu la ce m-oi fi gândit când am urcat aici…”
Și se hotărâ să coboare de pe streașina de tablă. Se aplecă să se sprijine cu mâna, însă... alunecă.
În mintea lui toate gândurile dădură navală și se spulberară într-un urlet de spaimă. Ajuns jos, îi mai licări lumina pătrunzătoare a soarelui pe retină o clipa și apoi viața îl părăsi.
Păcat…
Tocmai când se hotărâse să trăiască…