- după o excelentă idee a domnului Mirescu -



Doamnelor, domnișoarelor și domnilor vă spun pentru ultima dată că trăiesc și dezvolt ceea ce se numește minunația mea de țară, țara unde: lungimea cozilor se măsoară în unități de timp; amnezia se tratează cu alegeri, nu ca SIDA cu ricin; eu am o reputație „acceptabilă” dacă și numai dacă votez.
Dincolo de acestea, condiția mea psiho/socio/economico/politico/etico/culturalo/matrimonială este de nedescris. Dincolo de granițele acestei minunații eu nu exist.
Prin urmare este exclus să pot emite considerații, sau să am opțiuni în chesiunile privitoare la arta plastică, literatură, arhitectură, sau să produc texte de critică literară.

De locuit, locuiesc/stau pe undeva pe la marginea unei zăcători. Văd plutind o aquaforte. Numai asta mai lipsea! Liniile astea precis trasate ... Ce să înțeleagă din ele unul ca mine, „Eu Pestilențialitatea Mea”.
Ete cum este intitulată!: „Referendum pentru constituție”. Constituție cu „c”. Păi sigur, inaniția nu e tot una cu Malnutriția - asta din urmă indică și te acuză că te îndopi.
Eu sunt, cu anumite rezerve, un boem, un subnutrit, nu un snob. Cum să-mi permit o sinucidere cu tramvaiul „34”. O alegere mai proastă nici că se poate. E preferabil să citetesc. Orice.
Citește ori crapă! Ai să te convingi până la urmă că: ”Ceea ce este organic e întotdeauna secundar…”

Am și stabilit, re și răsstabilit reperele mele “Constituționale”. Treaba mea! Prefer să-mi duc traiul pe lângă zăcătoarea asta suscitată și resuscitată totodată … “ în piz da măsii și în sfârșit” că nu e scoasă din “Muntele vrăjit” al lui Thomas Mann, ci e coaptă prin sufletul și de către mintea unia care stă pe malul celălalt. Nici lui nu-i arde de sinucidere, pentru că nu l-am văzut în comă alcoolică și nici confundând restaurantele cu lebedele sau cu scoicile. N-am spus că nu fură perle, însă nici nu am apucat să spun că știe să le găurească pentru a fi înșirate, sau le montează chiar el prin sârme care aduc a bijuterii până la urmă.

Balta noastră împuțită nu-i simeză, însă plutesc lucruri deosebite la suprafața ei. Nu prea ne omorâm noi cu firea după ghenele ecologice, însă scoatem din când în când triluri. La așa ceva critica de artă, inclusă fiind aici și aia literară, nu se brodește.
Atunci, la ce bun să ne facem că o probăm?
Ne facem noi țoalele noastre!