Stau în genunchi și îmi plâng nefericirea de a putea iubi, zi după zi , noapte după noapte , viață -

după - viață.
Aseră am plans, am încercat să strâng într-o lacrimă tot ce simt, ma gândeam s-o arunc dar apoi

spinul care crește în inima mea m-a înțepat..așa că am decis sa o păstrez..așa voi face si cu

celelalte picături de suflet pe care le voi strânge. Le voi pune într-o sticluță si ele vor fi dovada

existenței mele. Probabil ți-o voi dărui de ziua ta, sper doar sa reușesc sa strâng destule

lacrimi, oricum pot conta pe ajutorul tău...Mă vei face să plâng nu-i asa...ochii tăi au promis

ochilor mei un rau de lacrimi....Cand ne-am întalnit prima dată mi-ai propus un joc, mi-ai spus să

mă așez pe un petic de pământ, după care ai desenat în jurul meu un cerc(îți placea sa-i spui cerc al

iubirii)..dar ai uitat sa-mi spui că nu voi mai putea ieși din el. Au trecut 2 ani de cand mă chinui pe

acelasi petic de pământ să scap din cercul tău, sa-i gasesc un punct slab..măcar unul prin care să

mă strecor afară din închisoarea mea. Mă învârteam haotic în cerc încercând să te ating..iar tu

râdeai îmi vedeam imaginea reflectata pe dos în retina ta..și încercam să te fac să mă vezi așa cum

sunt. Trebuie să existe o cheie de scăpare...