Timpul curge!
Infinitul din efemerul ființei este palpabil prin repetiția adevărului: panta rhei!
Astfel, alergăm non-stop prin labirintul vieții, unii victorioși, alții doar participanți; dar toți călăuziți de o idee, împinși de o forță nevăzută, de Marea Roată, cea care are spițe tari și calcă, deopotrivă, și pe mici și pe mari!

Septembrie – sfârșit și început!
Încălzește încă soarele deasupra mării, jucându-se prin frunzișul copacilor, desenând umbre prelungi ce-și urmează stăpânul, într-un mers leneș și alintat.
Și rotunjește lumina boabele de strugure, umplându-le de zahăr și arome, într-o îmbrățișare caldă și tămăduitoare, născătoare de elixiruri dătătoare de viață fără de moarte!

Și totuși... în curând va dispărea urma pașilor noștri sub tăișul diamantat al ploii de toamnă! Pânza bărcii va fi sfâșiată, talazurile vor mușca puternic din mal, urlând și înfricoșând natura!

Simt cum sufletul meu devine precum o pasăre migratoare...
Vara va naufragia într-un tablou pe care-l voi anina deasupra celorlalte, să-mi fie martor al trecerii și al dorinței nedisimulate a trăirii!

"J'aime le silence qui grince les oreilles..." spune un vers dintr-un poem de Benjamin Fundoianu.

Într-adevăr, cred că liniștea vorbește adeseori, cel mai bine, prin nerostitele cuvinte. E o stare de purificare, de căutare și adaptare, de regăsire a drumului de urmat.
E pauza care-ți aparține în totalitate, intri într-o stare de medium, detașat de tot ce înseamnă grijă și apăsare... înveți să asculți glasul tăcerii care cântă, declamă, inspiră precum o muză tainică!

Iar când vei fi încărcat cu destulă energie, când iți vei auzi ecoul propriilor vorbe nerostite, atunci este timpul să spargi liniștea, să te faci auzit!