E asa de greu să intelegi
Că nu pot fi supărată definitiv
Că mă doare pană dincolo de prăselele cerului
Supărarea mea accidentală...
Că asta - supărarea,
Mie imi e venin...
Nu uit, nu uit atat de multe
Din incrancenările
Celor ce-mi condamnă
De la inăltimea
Mediocră a clipei
Vesnicia iubirii
Căreia ii sunt de-o vesnicie
Mai mult decat sclavă...
Ce pot face?
La ce bun supărarea?
Mie venin nu-mi trebuieste
Lor nici atat...
Au supărările lor
Veninul lor
De ce să plangă ingerii mei
Potopul
Si eu să mă privesc
Cu toate remuscările
In oglinda
Căreia nu-i pot cere
Nici măcar
O lacrimă?!