nici măcar o literă
o silabă
un cuvânt
un răspuns
la întrebarea
rostită
care-am fost si mai sunt...
prea înalte turnurile
astea fără scări
cu zidarii ciorchine
agățați de mirări...
of, cum nu-mi plac mie
suișurile astea
și căt de limpezi apele
pe care plutesc
pășind cu aripile...
vezi, fără nici o înălțare
am să-i salvez pe zidari
am să le spun cine sunt
și ei temându-se de zborurile mele
vor smulge pe rând cărămizi...
nu, n-au cum să mă nimerească
fii fără grijă
sunt doar amintirea sufletului meu,
o iluzie...
cu fiecare cărămidă aruncată
în ceea ce cred ei că sunt
vor ajunge cu furie oarbă
în sfărșit pe pământ...