se spune ca primele amintiri conștiente/izate le avem de pe la 3 ani.
ei bine, chit că este sau nu așa, îmi aduc aminte perfect de primul meu coșmar conștientizat cam de pe când aveam 3 ani.
se făcea că mă aflam într-un cazan cu ceva ce fierbea – să-i zicem generic, smoală. :D
nu mă simțeam confortabil, dar ceea ce mă înnebunea și înfricoșa deopotrivă era faptul că la buza cazanului stăteau roată niște bărboși hidoși, ce se schimonoseau și, mai ales, rânjeau la mine.

vorbesc cu un prieten.
omul, într-un clenci financiar și nu numai.
l-am perceput ca fiind imediat colegul de chin în... smoala cu pricina.
chiar m-am bucurat. am tovărășie prețioasă.

mă sună o prietenă. să mai stăm la o bârfă dar, la un moment dat, printre hohote de râs isteric îmi îngaimă că are 'n'–șpe milioane de dat..o pleașcă picată din senin...nu mai contează unde.
nici nu s-a mai pus problema să-i specific unde se află.
deja i-am propus să umplem cazanul până la buză cu șampania ce zace în frigider, pe care am primit-o astă iarnă de la niscaiva colaboratori de job, nu de alta, dar să se justifice bolboroseala în cauză, înfrumusețînd-o cu ideea bulbucilor creați voluntar, dînd din mânuțe...sau picioruțe.
bubbles..bubbles..

tipa, destinsă instant, m-a prins de mână, a intrat în miezu’ cazanului și...într-un moment de luciditate mă întreabă:
"auzi? dar n-ai impresia că este cam aglomerat în cazanul ăsta al tău?"
îi răspund: "nicio grijă, majoritatea din ăia mai vechi sunt deja la fund."

oricum, ideea care mă preocupă constant și agasant este cum, pana mea, le încremenim rânjetul pe mutră ălora de sus de se uită la noi.
și cred că îmi transpare o idee: ne urcăm unii pe ceilalți..așa, ca-ntr-o scară/piramidă..ceva pe acolo și, chiar și în echilibrul ăsta instabil, ăla de ajunge să fie sus, cu siguranță își poate aduna toate forțele nu ca să sară afară..nuuu!!
ci să spargă nasul măcar unuia dintre bărboșii ăia obsesivi, pana mea!!

so, vă băgați?!
..ăăă..adică..
reformulez: sunteți în?