într-un colț de spital
doi copii așteaptă o noapte de vise
două suflete mici și un ticăit de cristal
ca două lanterne, licăririle lor
sub o semilună de lapte

undeva la etaj
după o perdea de taxol
mama se face frumoasă
orele prinse de inima ei
ca niște perfuzii fluorescente
mama valsează în noapte
mama conduce îngerii

(răscolire)

inima se rupe de om
ca o coajă

gândul cel alb
către o dimineață în care
glasul ei lin să îmi ningă din nou:
"să te îmbraci diana,
să te îmbraci bine..."