Am crezut
Că nimeni nu mă poate iubi
Că sunt lăsat singur
De către Soartă
Ca de-o mamă neglijentă
Și doar Soarele
Mă mai salută
Ca un tip binecrescut
De două ori pe zi
........
nu am avut puterea
să spun nimănui
că toate florile pe care
le-am primit de la îngeri
să le ofer
Oamenilor ce-mi vor zâmbi,
le-am dăruit pe toate
încă de când aveam câțiva ani,
mamei mele
și-atunci,
când prima iubire
mi-a dăruit primul ei zâmbet
inima mi-am simțit-o ca pe o pradă
sfâșiată nemilos de colții unei haite de lupi
atunci,
mi-aș fi vândut
aproape toată tinerețea
pentru o floare de înger...

dintr-un sărut,
dintr-o mângâiere
o îmbrățișare,
un cuvânt
i-am adunat buchetul
pe care și astăzi îl mai ține
în suflet
ca-ntr-o vază de cristal,

îmi simt tinerețea
cum pleacă de lângă mine
ca pe trenul ce nu-l voi mai ajunge niciodată
dar eu tot aștept
ca îngerii să-mi aducă
încă odată
buchetul acela imens
pentru că am mai întâlnit oameni
la fel de frumoși și buni
precum tânăra mea mama
ce mă lua în brațe ca pe propria sa Viață,

până atunci,
le dăruiesc oamenilor
ceea ce mai crește pe lângă inimă,
fire de iubire
abia îmbobocite.
Grădinarul de suflet al meu
Știe că sunt un tinerel cu părul bălai
Care-a furat iubirea mamei,
a primei fete
care i-a plăcut,
și-mi dă mereu peste mâini
să mă opresc odată!
Tribunalul iubirii
dă sentințe pentru „delapidare”
cu arest „la domiciliu”...
Să stai, pe viață, în inima aceleia
căreia i-ai furat
iubirea...
...da, ai dreptate,
tot pe viață!
Sentința e dreaptă.