Cu marea, cu pământul, cu mine.
Așa îmi păreai, așa ai rămas...
Sau poate nu.

Și-și bate joc de tine, de viața și de mare.
Și tu accepți și taci.


Firul de nispip.
Iarba, vântul, iluzie, nimic.
Moare, incet dar sigur,
Ca o nebună bipolară
Și nu te simți jignită.

Cum arăt?
Spune-mi...
Am ochii stricați ca păpușa ta preferată.
Am urechile murdare de la atâtea vorbe rostite fără sens.
Am gura strâmbă de la atâta ura.
Am mainile aspre de la deshidratarea cafelei.
Am picioarele obosite de la mers fără direcție
Și creierul meu obsedat de fantasme
În care mișună estetica urâtului încontinuu...
Dar știai...ești un șarlatan
Ce mă observă,
Ce mă vede dar nu ma privește,
Ce mă ascultă dar nu mă aude,
Ca in „Jocul de-a vacanța”.
Ești un hoț ce fură priviri și cuvinte,
Un criminal ce ucide.

Dar și asta știai.

Să-ți spun ceva ce nu știi:
90% din masa pământului e ocupată cu gandaci cum 90% din tine e intangibil cu mine.
Spune-mi și tu ceva ce nu știu!
Nu știi...nu te-ai priceput...
Nu m-am priceput!

Totul e un joc.
Un joc de șah,un joc de Monopoly.
Ne jucăm cu mintea noastră,corpul si sentimentele noastre și al altora,
Cu berea vărsată pe fața de masă...
Cu cafeaua, cu țigările, cu tot.
Viața e un joc.
Eu mut un pion, tu mă ataci.
Eu iți iau nebunul, tu imi iei o tură.
Așa e și cu mine și cu tine.
Ne jucăm de parcă am avea toata viața la dispoziție,
Neștiind ca viața e o secundă, un minut sau o ora.
Și ce faci?
Mori jucându-te!