Cum mă privești iubite astă seară!
Nu știu de să-ți citesc pe chip
Dor, tristețe, groază, milă...

Și cum m-apropii lent mijindu-mi ochii
Să-ți descifrez din piept misterul
Deodată, o rază din jumătatea asta de luna alienată
Ce ne privește amuzată
Mi se înfige-n spate și
dezechilibrată
mă proptesc în buzele-ți pătate
ce-au fost de ea înainte sărutate...

Și nu, n-am mai putut actunci să lupt
N-am mai putut și nici nu am mai vrut
Armele și scutul mi s-au frânt
Și-ți zac și-acuma la picioare.

Dar sar ca arsă de țigară
Îmi amintesc cum focul tău mă arde, mă lasă fără de suflare
Mă face slută, mă lasă pustiită
Și mă desprind din dulcea sărutare
Și cu sufletul pe jumătate afară iți șoptesc, deși în mine carnea zbiară:

Iubite...

Uită-ți uitarea
Ascultă-mi chemarea
Și zboară-ți plecarea
Sau de trupul meu nu te mai coase
Și lasă-mă, te rog, în pace

Vino de mă prinde-n brațe
Împreună hai, cântece să facem
Tu să fii ton
Și eu un semiton
Pe strunele chitarei să ne sărutam,
Ciocnindu-ne într-un un acord, să ne-nălțăm.
Dar ține-mă de mână și când banal pe-asfalt pășim
Nu doar când împletindu-ne, zburăm.
Iar dacă nu, atunci nu-mi mai goni prin oase
Și dă-mi, dragul meu, rogu-te, pace

Nu știi tu oare că în tăcere este noapte?
Și-am încercat și-n beznă să mai bat din aripi
Însă întunericu-i de smoală și penele-mi îngreunează
Și zboru-mi domolește
Deci, îndrăznește și pe lumină de mă iubește.
De nu, te rog nu îmi mai bate iar la ușă
Și nu-mi mai cere să te primesc o clipă doar în casă
Mie clipele rănile îmi cască.
Slăbește-mi așadar prinsoarea și a ta cale îți urmează
Și mă lasă, te suplic, iubitul meu, mă lasă...
Caci de nu vii ca să rămâi cu mine
Rămâi cu bine!