Când pășești într-o sală și știi că urmează să vizionezi un spectacol de teatru dans, trebuie să te aștepți la aproape orice, trebuie să vrei și să conștientizezi faptul că vei fi, poate, surprins. Surprins, marcat, după ce am fost conectat 100% la ce se petrecea pe scenă am plecat și eu din sală, având sentimentul că nu citisem niciodată, cu adevărat, "Scaunele" de Eugen Ionesco. Tot ce observam era de o puritate excesivă. Am stat, am reflectat asupra temelor și ideilor expuse în acest spectacol și, încet, descopeream câte ceva. Tot ce trebuie să faci este să te golești pe interior, să arunci toate conceptele și ideile despre teatru și să te bucuri, pur și simplu, de spectacol; chiar dacă nu înțelegi nimic, trebuie să apreciezi și un tip de spectacol mai puțin conformist. Lipsa cuvântului este suplinită intens de mișcarea corporală foarte sugestivă, de muzică, de lumini, ce te introduc într-un spațiu intim; totul te duce la acea reprezentare a absenței pe care vrea să o sugereze și Ionesco în piesa sa, chiar dacă personajele ilustrate de el ca fiind virtuale, apar și vizual în varianta Adrianei Bârză. "Scaunele" este un "spectacol adevărat", dinamica specifică dansului dezvăluind fluxul ideilor și gândurilor umane, printr-o reprezentare expresivă și profundă.

Regia și coregrafia Adriana Bârză

Distribuția:
Bătrânul – Alexandru Malaicu
Bătrâna – Veronica Arizancu
Colonelul - Alexandru Curta
Frumoasa – Anca Pitaru
Ziaristele – Oana Giuverdea, Ariana Blazsani, Iulia Popa
Doamna – Monica Tompos
Domnul – Sebastian Georgescu