La prisaca din grădină,
Munca-i fără spor,
De ani buni de zile.
Spre sfârșitul toamnei,
Rămân fără albine.
Roiuri de viespii,
Precum odinioară invadau barbarii,
Omoară, fură, fac prăpăd.

Apicultori duc lupta alături de albine
În fiecare toamnă, neputincioși.
Tot mai multe viespii apar,
De parcă undeva ar fi izvor.
Ele răpun apărarea albinelor de veghe.
Un pluton viespal pătruns
Ucide garda la regină.

Sfârșitu-i tragic pentru toți apicultorii.
Pentru albine-i o mare jale.
Natura suferă anomalii.
Faptului, suntem datori doar noi,
Avizi de mult mai mult în fiecare zi,
Doar să-mplinim al nostru cont.

În lume e în toi o luptă ce împarte:
Viață – pentru unii care au puterea și
Moarte – pentru cei năpăstuiți,
Ce au pierdut încrederea în ultima speranță.

Să luăm bine aminte:
Pământul nu va dăinui
Fără familii de albine.
Vom mai ieși din iarnă?