răstignirea nu mai încape
s-au strâns în celule prea multe nume, ale unora
care au pus mâna pe putere
deasupra îngerului o pânză acoperă
singurătatea fiecăruia
e nevoie de acest ocol până la urmă
să te pot iubi din întâmplare
odată cu viața

****

și m-am lăsat amăgit de versuri
pe care le știu
mai presus de bucuria cărnii
zugrăvită fără unealtă
în țarcul palmei, rotund

***

somnul îmi vinde prietenii
sub cuvânt de credință
și salut pe acela care își potolește setea
dintr-o aceeași nostalgică nuanță
care lasă adeseori
peste mine fără voie
însemnătatea semnelor

**

și dau din cap
schițez un zâmbet, visez
desăvârșirea
când forma nu se mai poate spune
în cuvinte, în sfârșit

*