Poet și grămătic

Când răsare luna,
din mareea cuvintelor
se revarsă prin poet
potop de lumină,
pentru sufletele acostate
sau eșuate lamentabil,
pe coasta ignoranței.
Aducându-le pe lina
de plutire în derivă.
Măcar, o după amiază
sau o clipă trăită intens
sau, o noapte bună.
Dimineața, vine grămăticul
doamna, domnul cu coasa.
Până nu răsare soarele
să-l încălzească .
Să poată tăia mult.
Socotind cu răceală
matematic exact ,Cuvântul.
Apoi pleacă la loc,
lăsând în brazdă cuvintele
moarte pe uscat,la soare.

Ducând un sac de vorbe alese
care folosesc, nimănui.
Ca să le scrie în ultima carte
jucată la biblioteca
cu acces limitat .
Toată ziua până seara
când luna, răsare din nou.