S-au scuturat, de ieri până astăzi, îngerii de culorile lor,
s-au lăsat, în iarbă,
păscuți de tot felul de guri,
împotrivă-le.
Un miros de jertfă fără de altar
aduce un poet la gura sobei,
trosnind idei despre o viață netrăită
întru motivația nașterii Sinelui,
cu care ar fi trebuit să se arunce-n foc. Aerul acesta
se lasă petrecut
nu cu frunze chircite-n octombrie,
așa cum vederea, de lumină,
ne face să credem,
ci cu tristeți obosite
de atâta singurătate,
în marșul turmei către un singur Apoi,
atât de la-ndemână.
Triumful e al lucrurilor,
al lucrurilor cu care ne conștientizăm existența -
încă de copii ne-au plăcut jucăriile, nu-i așa?!
Pe timpul somnului,
visează oricine cu îngeri naivi și beți de fără voie.
Pe timpul toamnei,
orice frunză e în stare să pice
în mijloc de ochi familiarizat cu firescul.
Vântul nu se poate prinde în palmă.
Îngerii nu se pot opri în iarbă.
Poeții nu mor.
Iubirea nu trece.