Vorbește ca să te cunosc...(Socrate)
deoarece cuvântul tău îmbracă gândul tău, iar gândul tău e forma sufletului tău...

Am crezut că fiecare caută o lămurire, tânjește după un răspuns și dorește să-și lumineze clipa.
Am sperat mereu în puterea unui cuvânt firesc rostit, însoțit de o încărcătură afectivă sinceră și clară.
Am dorit întotdeauna să cunosc secretul unei comunicării. Să stăpânesc arta conversației, așa cum, extrem de înțelept, a prezentat-o o mare scriitoare.
Am aflat târziu că omul crede, speră și dorește în funcție de ceea ce gândește. Gândul lui este cel ce-i modelează întreaga viață. De aceea, e primordial ca omul să fie într-o permanentă stare de recunoștiință. E spre binele lui să recunoască în fiecare clipă răspunsul la gândurile sale. Și e vital pentru sufletul lui să fie întotdeauna bine dispus și să înțeleagă prin această stare accesul la unghiul cel mai propice în care se poate situa, în univers, ca să poată percepe corect ceea ce se petrece. Să fie bine dispus...în fiecare clipă...în univers.
Am înțeles, cu greu, adevărata semnificație a îndemnului: "gandește bine înainte....". Până nu demult, vedeam în această povață un ordin dat de rațiune simțirii și trăirii .Am fost uimită când am realizat că, de fapt, e tocmai invers. E, cu adevărat, o manifestare a sufletului în a-și construi gândul corespunzător stării sale de bine.
Un gând necorespunzător sufletului ce-l îmbracă, îi dăunenează precum un veșmânt ce nu i se potrivește. Dacă îi este larg, îl incomodează, dacă îi este strâmt, îi provoacă durere.
De aceea, omul e supus, dar nu greșelii, ci gândului său. Și se întâmplă astfel, pentru că așa își trăiește viața. Cu ochii închiși. Și ochii sunt oglinda sufletului...