n-am învățat destul niarne
iar acum cred că a sosit momentul
ispășirii când toate vorbele înfig zvonuri
libere înmulțind enigmele
atunci când îngropi sub pământ o pădure uscată
vântul suflă numai prin coarne de cerb
sunetul legendei adânc înmormântat
vine o vreme apoi care-ți deschide ușa
năvălind în ureche tot ce a rămas departe
din treacăt înveți zborul pe care astăzi
pasărea îl arcuiește deasupra unor rămășițe de copac
sau când cuvintele amestecate ca-n turnul
babel plutesc ca-ntr-un glas nestingherit
printre stihiile nopții întrebându-te cui aparțin
acelea de-ți îndeamnă pas cu pas soarta
realizezi târziu ale cui sunt când se luminează
și vezi să citești ce ți-a fost scris

30 ianuarie 2012