Asemeni unui vierme prins în plisc
Stăteam în răsturnatul obelisc.

Murind, un sîmbure-n cotoare,
Pe „A” schimbîndu-l în „mă doare”.

Ca să mai întocmesc un vers
O pasăre sta-n zbor invers.

Și de pe stînca cea marină
O așchie plîngea, calină.

Pre cînd în urma depărtării
Se scuturau de gheață sorii.

Scriindu-mă muream, scriind
De-ndepărtatul hiacint.

Și sufletu-mi pliat în patru colțuri
Așteaptă doar umilele gablonțuri.

Iar peste baza obelisc acestui
Cădea o ploaie-n două versuri.