i-am prins tăcerea în odaie
și-am dezbrăcat-o de cămașă
privea la mine cu vinovăție
și nemaipomenit de rușinoasă
sfioasă și în pielea goală
simțeam cum plânge-n necuvânt
și-am primenit-o-a câta oară
cu-n alt și vaporos veșmânt
n-am întrebat-o de ce e tăcere
răspunsul îl știam oricum
cercei din flori de vișin la ureche
i-am pus și-am ars...

miroase-a fum...