Poeme de demult


***

La ceas de sară



Ceva timp în urmă,
Amurgul schimba culori
Iar eu, priveam spre ele,
Ochii căutând s-ajungă
În locu'-n care gândurile mele
S-adună, în orizontul plin de nori...
E oare acesta… primul semn
În care… spre lăsarea nopții
Fluierul de lemn
Să-și cânte-n vântul rece al toamnei,
Tainica poveste a singurătății?!
Ori, poate… este... primul pas
În care frunzele cad, rând pe rând,
În rotocoale, murmurând,
De parcă… stârnite de-un tainic glas
Atunci când ramurile codrului s-apleacă, spre pământ?!

E ceas de sară...
Ș-am remarcat că totu' s-a schimbat…
Până și pădurea ce-o știam de mic,
Până și… lacul fermecat…
Oare, o să mai pot merge într-a mele locuri,
Să văd aceleași rândunele, făcându-și cuiburi,
Să văd aceleași ciupercuțe, după ploaie,
Aceleași picături de cristal încă picurând,
Pământul, să-l înmoaie?!
Oare, o să pot alerga pe verdele imașului,
Cu ața zmeului în mână,
Chiuind, de veselie
Atunci când… datorită vântului,
Se ridică-n 'naltu' cerului,
Spre norii la care caută ochii mei?!


©Th3Mirr0r