Pentru că suntem nebuni și încă tineri, să luptăm! Pentru orice și pentru adevăr și uneori pentru nimic în mod deosebit. Să naștem deci copii, să dărâmăm orașe și să mărșăluim din zori și până-n noapte căutând cetăți noi de cucerit. Să ne adunăm, să ne strângem mâinile, să luăm hotărâri si să construim vise, să ne spunem lucruri în mii de propoziții subordonate. Să ne privim în ochi și să ne vorbim oftând îndelung, să fim frumoși și mai ales îndurerați, să ne lepădăm de lucrurile inutile, să ne promitem!
Și nimic, nimic să nu se facă pentru noi, ci doar pentru copii, pentru tați bătrâni și mame triste.

Apoi să ne înghesuim zâmbind în autobuze și să murim, dar neapărat în mod civilizat.