te voi aștepta în ploaie
până când rănile contorsionate
vor lua forma șinelor drepte
tăcerea lor va deșira cu ușurință
greutatea marfarelor pline
cu inimile mele în care am murit de atâtea ori
fără să înțeleg rostul unicului sens

te voi aștepta în ploaie
cu toate îmbrățișările crescute
cu toate sărutările vândute urâtului
mă voi agăța de singura speranță care-mi menține umbra-
curcubeul de la capătul ploii
poate atunci vei auzi liniștea care frânge picături de sudoare
din spinarea cerului doar ca tu să vii

te voi aștepta în ploaie
cu toate diminețile răscoapte în pumni
și nopțile adunate în poală
îmi voi lungi privirea până se va pierde urma
tuturor gărilor
până când
la capătul așteptărilor
va apărea Dumnezeu călare
pe ultima lacrimă rămasă în viață

și nu vei ști...