eu nu prea cred în plecări. cred în diverse alte chestii
cum ar fi aceste mici explozii tactile
atingerile întâmplătoare când așteptăm resemnați la gate 2.
când lumea încetinește puțin chiar acolo unde noi așteptăm
împingând timpul ușor spre nord
citind tabele complicate pe monitoarele imense ale aeroportului
eu neînțelegând niciodată prea clar ce e de făcut
în timp ce tu ești mereu bine informat. nici nu-mi mai bat capul să aflu ceea ce tu știi deja.

ne completăm de minune
eu nu mai plec
am ajuns aici în orașul ăsta cu nume prea complicat
în care tu locuiești doar cu mine
mai mult noaptea când ascensoarele urcă în cer
și când noi nu alegem niciun nivel din toată infinitatea
lăsăm să vedem ce se întâmplă dacă nu apăsăm niciun buton
tu cred că știi deja. dar eu nu te întreb nimic. tu știi.