încercam să uit
tot ceea ce a fost urât și pustiu în viața mea
brusc ierburile și-au întețit creșterea
ca pentru a indica drumuri neumblate
pentru aceasta am implorat ploile din folclor
pe simion florea marian
să oprească picurii drăgaicelor
udând pământurile zeiești
pe care n-ai să treci
& n-ai să stii să mă petreci
se despart șinele de cale ferată
dispar liniile distanțele
se măsoară-n nerostitele
icnete ale celor care le-au construit
pionieri din toate țările
spuneți mersi
dacă v-ați mai putut întoarce de la servici
adevăratul sicriu
e adevărat nu a mai fost deshumat
părintele satului (care n-am fost eu
& nici altcineva înger de pază)
are o părere foarte bună
despre felul în care au murit pionierii
vom vărsa în chip de lacrimă sîngerie
cîteva picături dintr-un un pahar cu vin roșu
pentru tot ceea ce a fost și n-are să mai fie
pentru curajul de a te vedea proiectat
la o înălțime de șapte vagoane
mai presus de locomotiva cu aburi
în ținutul zăpezilor veșnice
bunicul meu dinspre mamă
stă de vorbă cu tatăl lui rilke
viața lor a fost aidoma
pionieri care au schimbat lumea
despre asemănarea dintre mine și rilke
voi vorbi în hiperboreea