în holograma Totului
poetu-i nestemata
în lumea non-locală a fire-i
întregul se reflectă
eternul infinitul
divinul și profanul
viața și moartea-s Una
și tot secretul
bine ascuns e-n noi...

tu mă citești strâmbi nasul
"o face pe-a deșteptul
dar ignorant el este
lasă că îl știu eu..."
te crezi în separare
doar prin egoul tău
dar îmi ești reflectare
primindu-mi energia
ascunsă în cuvinte
fără să știi ești Eu
cum Tu eu sunt acuma
cu gându-n Eul tău

așa că vezi matale
în țesătura-ntinsă
oricât de mare-i una
și alta cât de mică
mereu în reflectare
suntem joc de oglinzi

mai iute ca lumina
o știm
ne leagă gândul
și doar prin limitarea
impusă de cunoașteri
percepem separarea
dar încă de la nașteri
puterea lui ne leagă
și vrei nu vrei amice
cât locuim lumina
Eu Tu vom fi totuna
oglinzi față în față
privindu-ne mereu...

te văd
"ce-a vrut să spună ăsta?"
și-ai vrea să-mi dai un brânci
eu mă feresc cu gândul
tu când îți iei avântul aluneci
te prind că-mi ești simpatc
te-ntreb
unde te duci?...