Pe strada Eminescu, la zece fără cinci, m-am întâlnit cu Gloria. La ocheada ei, am zâmbit și-am trecut mai departe.
Fix la zece, a sunat telefonul. Apel fără număr. Am respins.
Cine știe, poate m-o fi sunat chiar Gloria, că asta nu se poticnește într-un număr, chiar își alege cu grijă umbrele. Și-o fi zis: „Uite la ciudatul ăsta: mă respinge! Alții așteaptă, o viață, să le dau vreun semn!”
Problema este că și Gloria-i la fel de ciudată: îi ocolește pe cei care și-o doresc prea mult.