Pe cine mai surprindeți acum?
Pe cine mai iubiți?
Eu doar stau în mijlocul monotoniei și simt că îmi dansează sufletul,
Doar adierea vântului îmi numără pașii acum,
Și așa ar trebui să și fie...
De m-aș gândi unde ar trebui să ajung mi-aș distruge scopul călătoriei,
Așa că doar stau,
De ce m-aș grăbi?
Doar pentru a-mi face inima să își piardă mințile?
Sunt aici acum,
Și în liniștea lugubră dată de către râu,
Soarele totuși îmi încălzește spatele,
Și mă încurajează de a-mi accepta pacea pe care în aceste zile senine,
O consideră a fi infamă.

De ce suferi tu copil drag?, nu te mai agita!
Vei fi purtat în cântec înainte de culcare,
Noaptea va avea grijă de tine,
Îți va purta visele în ritmuri de dans,
Și eu doar voi sta,
Voi sta înaintea întunericului dar îți voi lumina gândurile,
Pentru că știu cât de grele sunt plăcerile odată satisfăcute,
Și de aceea te voi ține în brațe, soare!
Sunt aici acum,
Și în mii de sarcini de împlinit,
Mă bucur că am curajul și liniștea de a mă uita spre cer,
Știi doar că mii de oameni uită să privească în sus,
Și de aceea te simți neglijat,
Dar nu te întrista,
Noi, visătorii, te vom privi cu aceeași iubire,
Pentru că suntem copiii tăi,
Alintările tale ne vor fi de-ajuns,
Și vom străluci,
Vom străluci întru totul...
ÃŽn fiecare zi vom putea spera,
Și prin speranță vom sta ca soarele în mijloc de zi.