Din nou cufundată în aceeași târzie oră, ce poate fi mai dulce și mai bun ca propria companie? Aici nu pătrunde nimeni, până și întunericul din jur își reține curiozitatea și tace.
Ești singur. Uită-te la tine, ești mai singur decât ai vrut, ți-ai lăsat prietenii în schimbul unor nopți de cugetare la propria Moarte pentru care simți mai multă amiciție decât cu oricare. Ai plânge pe umărul ei și te-ai lasă mângâiat de palma ei mare doar de dragul frunzelor din primavara care n-a înflorit niciodată în tine. Ți-s tâmplele fierbinți de gânduri.
Tânjești după permanență, te sperie efemeritatea din lucruri, și nu înțelegi pentru ce...sau pentru cine toate acestea?