de nu ne ținem pe picioare lesne
e că ni-s beți de rugăciuni genunchii...

eu cu tăcere clipele înjunghii
tot rătăcind prin zloatele de bezne
și lacrima mi-e-oftând din toți rărunchii
pe-obrazul trist, la demoni în pricesne
că Dumnezeu e-o zare-n frânte glezne
și ține gând spre El în false unghii

&

mai des în oameni moartea ia ființă
zidindu-le așezământ sub humă,
iar Domnu-n duh le face trebuință
să stea cu El în zori de veci la glumă.

mai dă-mi Femeie-un ceas îngăduință
să fac curat la tot ce las în urmă