Cerul este limita cuștii...sau cușca-limită pentru Om.
Sub cer ...și omul construiește cuști ...pentru aproapele lui.
Atenție la zăbrele: sunt aici…sau acolo…sau și aici și acolo!
...le vezi...sau nu!
...le simți ...sau nu!
...le intuiești...sau nu!
Reguli...limite...legi...Deo...Nihil sine Deo!

Zeul din mine și-a populat Nimicul cu atât de multă Tăcere...
Ascuns, singur, uitat în cerul lui, al tău și al meu,
răstignit mă răstignește...
Nu-mi cere să vorbesc atunci când îmi tace zeul.
...mă ceartă Nimicul cu tot zgomotul Totului... Nihil sine Deo!

Adevărul!
Pot să-l fac să vorbească, să-mi vorbească, dacă spun Adevărul!
Dacă sunt vrednic să cred că spun Adevărul și să spun Adevărul!
Să-mi strig Adevărul! Să urlu Adevărul dincolo de ultima cușcă!
Și atunci... de dincolo de zăbrele voi vedea și îți voi arăta Lumina!

Înțelegi?
Vorbesc pentru tine acum și numai TU mă poți înțelege!
Lumina nu are zăbrele, după cum Adevărul este fără de cușcă!
Și de asta îți spun că Libertatea este întru Lumină și Adevăr!
...pentru că a zădărnicit ideea de cușcă crescând o Cale din nimic și învățând gândul ...să meargă!
Înțelegi?
...Ni-hil si-ne Deo!...