la hanul virtual şi fără taxă la intrare,
visând la faimă, vine fiecare cu numele fără-nveliş carnal.
trăiri adevărate sau de gând, interesante sau cu iz banal,
sunt matriţate în cuvinte, material spre întrupare.

aici e veşnic carnaval. măşti inocente ori hilare,
cu voce mică sau cu gură mare, sunt prinse într-un cor bizar.
tenori, soprane, baritoni, mezzosoprane, mulţi afoni,
fac vocalize după capul lor într-o desăvârşită hărmălaie...

nu îndrăznesc să intru-n sala mare, acolo-s becuri,
lasere şi reflectoare, opaiţe, feştile, felinare,
unde să-ncapă-o lumânare? cuminte stau în coridor
şi trag cu ochiul la lumina lor, în hanul asta primitor
din care, fantome, umbre pe covor, pleca-vom în uitare...

ca noi nici lumea nu-ÅŸi va aminti
de hanul nostru şi de-al lui vânzol...