Când profesorul zicea cuiva că
Se uită ca vițelul la poarta nouă
Eu mă simțeam în cauză
Și asta mi se întâmpla de câte ori un profesor
Pretindea ceva cuiva și eu țineam la el,
De curând am aflat că vițelul se uită la poarta
proaspăt vopsită și n-o mai recunoaște
Eu acum trebuie să recunosc orice alt om
Indiferent cât s-ar schimba și chiar dacă pare greu
Dar oricând îi zâmbești, îți zâmbește
Sub rebrenduirea stilistică personalitatea
adevărată se vădește
Deoarece zâmbetul nu poate fi schimbat
Deoarece zâmbetul este tot ce e mai frumos în om
Și nici un stilist oricât de priceput
nu-l poate schimba
Și nu mai sunt vițelul la poarta nouă
Chiar dacă eu eram într-o perioadă pe la oraș
Și întors acasă nu sunt mulțumit de frizerul stilist