îmi place substanța de mine
de însumi
cum stă pe un loc într-un gol lipsit de nulitate
precum un zero neînțeles
așa cum s-a mai tot zis
că în nimic nu e ceva până când
fiecare particulă a dorit să-și afle originea

îmi place substanța de tine
de însuți
și caut să îmi fac loc
dar chiar și nimic este prea mult
pentru un spațiu deja ocupat
de aceea mă mulțumesc să merg în urma ta
să prind locul pe care l-ai părăsit
cât mai păstrează în el
amprenta particulelor tale
s-adaug la nimicul meu ceva

din câte nimicuri s-a născut iubirea?

poate că am trecut unul pe lângă altul
de atâtea ori
fără să știm că în noi
golul fiecăruia dorea să devină ceva
mai mult decât o substanță
lipsită de vreo atingere