lacrimi târzii
stele de gheață
cioburi printre umbre înțepenite sub pietre
țipătul din zare
stoluri alungă spre vale
salcâmii și teii
în complicitate
topesc ce a mai rămas netopit

copilul privește
zorii se-nalță
o frunză se leagănă căutând amețită un loc
o palmă de soare
sau o bancă în parc
chiar umărul lat
al trecătorului ce-a ieșit din schimbul trei
mergând către acasă
nu-i timp de căutare
oriunde e bine sau rău
poate se va gândi mai spre seară
ce-ar fi ales dacă ar fi fost în locul ei

dar seara
copilul este mai mare cu încă o zi
timp în care
un copac a fost trântit la pământ
și multe frunze s-au lăsat în voia vântului
unde să găsești loc pentru toate?