sufletul poetului e un vagin ninfoman
lacom în a fi excitat penetrat
răscolit de plăceri
abuzat violat de-ntrebări
cu orgasme dureri
până la pragul de saţ şi-atunci
găsim poetul pierdut cu privirea
în albul foii de scris
uşa biroului său e pieptul curtezanei
ce arborează camelia roşă
albul se umple de urmele dezmăţului
devenite cuvinte până sufletul îi revine
iar nou ca de virgină gata s-o ia de la capăt

mă-ntreb dacă la fel e şi sufletul meu
şi mă tem că nu fac altceva decât
să produc doar olwaysuri murdare
şi cât aş vrea de mămică să-mi fie
ce împinge în văzul lumii
căruciorul cu dragul ei prunc...