INSOMNII

Timpul se sparge în aşchii de clipe rănindu-mi adînc vieţuirea.
La ceasul acesta de noapte când oraru-i cîş mult spre dreapta şi minutarul pare o limbă ostenită de câine, normal ar fi ca tîmpla să-şi culce şerpii de griji pe scutul de linişti dar ce mai e astăzi normal pe pămînt?
Hoţul e domn, escrocul boier, demnitarii-s corupţi, religia insului e una - lăcomia şi zeu atotputernic - daolarul.
Cinste, bunătate, iubire? Ce-s alea? Slobodă, fiara din om îşi revarsă mînia mînjind cu bale de sînge întreaga planetă.
Sfîrşit de veac, de mileniu. Omenirea pare intrată în criză de timp. Clipa se vrea trăită intens, ca cea de pe urmă.
Un duh malefic şi-a deschis aripile peste umanitate. Lumea e o hidră întoarsă pe dos autodevorîndu-se. Trecutu-i uitat şi hulit, prezentul e-o rană şi viitorul plînge sfîşietor în ochii nevinovaţi de copil.
O, Doamne,cum mai ştiu să tragă sforile demenţii păpuşari ai timpului meu!...
Dar tu, omule simplu, care eşti obligat să nu-ţi trăieşti viaţa ci clipa, îngrijorat pentru ziua de mîine, bolnav de grija viitorului copiilor tăi; tu, care-i plîngi de mila buzunarului gol şi priveşti năucit la noile preţuri pentru că nu poate creierul să le accepte ca reale, în ele, pe lîngă truda şi sudoarea ta, e şi tainul pe care trebuie să-l dai căpuşelor ce mîine ţi-or suge şi mai abitir vlaga, tu, ce faci? Te zbaţi în plasa nimicniciei tale, rabzi şi tot speri.
De unde atîta putere să rabzi şi să speri mereu de la-nceputurile lumii, om necăjit? Pînă cînd?

Articol publicat în Cronica Romaşcană din 01 06 1993.
Nu-i aşa că nimic nu s-a schimbat în mai bine, că de trei decenii trăim în mâlul minciunii, că-n lumea lui "CARE PE CARE", tu, omule bun, eşti văzut ca prostul satului şi fără căutare?... În bula temporală captivi, ne rotim tembel, ca oaia capie în priponul existenţei precare...