EA: După ce vorbesc e bine, dar înainte, când aș vrea și nu pot, agonia își trece mâinile prin carnea mea ca prin păr și mă apucă un dans pe care-l dansez izbindu-mă de doi pereți, cei mai apropiați, un dans care lasă urme, simt plăcerea mișcării trupului meu între cele două ridicături de beton unde trăiesc neștiută ca un gândac sau ca un șoarece sau ca oricare altă insectă, mizerie, gunoi, hârtii, obiecte inutile, adunate, de care nu mai pot scăpa, le simt lipite de piele, se vor înmulți până la sufocare, hainele îmi sunt vechi, nu le mai pot îmbrăca dar mă zgârcesc să-mi cumpăr altele noi și singura soluție care rămâne este să mă îmbrac în propria-mi piele pe care n-o găsesc având la îndemână doar forma asta gârbovă și mată de femeie fără strălucire și fără dorință care trece cocârjată prin lume. Doar jazzul sudamerican mai reușește, prinzându-mă temeinic de păr, să mă ridice din creștetul capului, să-mi îndrepte coloana și susținându-mă astfel să-mi ridice conștiința ca după două trei mișcări de tango să mă lase să cad grămadă pe podea, maldăr de oase și vene atârnând.
(Ea dansează până la epuizare, dacă ajunge pe podea nu se mai poate ridica.)
Clipele astea vin atât de rar și nici atunci în liniște. Lume multă se învârte în jurul meu, ca furnicile, ca și gândacii din vis pe care i-am luat de pe mine bucată cu bucată, cu mâna mea, gândaci cât pumnul de mari, care se agățau cu lăbuțele lor de hainele mele, erau în chiloți, în sutien, auzeam zgomotul făcut de gheruțele lor care nu vroiau să se desprindă de material, totuși i-am luat bucată cu bucată și ei s-au urcat din nou pe mine strângându-mâ, o bandă în jurul piciorului meu îmbrăcat într-un ciorap negru și lucios, nevoită fiind apoi să mă curăț în timp ce poștașul trecea pe strada mea unde am copilărit și unde nu mai locuiesc de aceea nu mă găsește niciodată și cu ochii țesuți cu fire roșii mă uit la mine și mă întreb cine este această femeie care mă înlocuiește și cu spaimă mă recunosc nerecunoscându-mă, ce frică necunoscută, tu nu mai ești tu, nu mai ai acasă, nu te mai poți întoarce, înșiri doar fraze fără sens...Dormi! Dormi! Dormi! Dormi dracului odată!
Cum va fi când am să spun totul, totul… și apoi voi dormi toată noaptea. (?)