Phoenix plămânii i-i cuprinsese
când se-nălța îi tăia răsuflarea
până la suflet fără să-i pese
el o urma să respire cu zarea

Ceru-i plouase sub pleoape seninul
valuri cuminți așteptau să înece
malul fertil ca să-i crească pelinul
dornic de-o mână suavă și rece

Inima lui tăvălită-n cenușă
noapea cerșea pe furiș colț de pâine
cu-n strop de vin pentru-a fi jucăușă
când se desparte un azi de un mâine

Ieri am zburat să-i ascult răsuflarea
Azi mă înec doar să-i aflu privirea
Mâine m-aprind să-mi alung nerăbdarea
fără a-l ști… Să-i ating nemurirea!