Mereu iarna înseamnă un prag, o trecere cu privirea peste pragul de sus al timpului, cu pasul deasupra pragului de jos al pământului. Sunt ierni în care centrul pământului crește un alt pământ acolo în el, un pui, ca într-un uter de femeie, îl simți pulsând, îl ninge când vrei tu, pentru că acolo nu ți se acoperă niciodată urmele pașilor cu o a doua ninsoare. Și sunt ierni în care îți crești tu cercurile, le faci și le desfaci, în atingeri, pe stern, pe frunte, pe spirala pântecului, în talpă, în palmă, urmărind polar nodurile nordului, ca într-o lume în care geamurile încă mai înfloresc flori de gheață, ca aici în Iași, de unde îți scriu acum, despre bucuria și lumina sărbătorilor. La mulți ani!