oamenii cu sânge culcat nu au degetele grăbite
cateodată mă întreb dacă sufletul este neîntrerupt
sau un cuget al înaltului poate doar o linie
un punct

*

o femeie înșiră lumină pe străzi
cei ce s-au împiedicat se apleacă peste inimi povești
sunt doar un copil al amintirilor
cu sufletul grăbit de săvărșire printre copii

*

ghemuită
o armonică încrețește vântul
alungă liniștea fumegândă
cine ar fi crezut
creta se adună colorat de prin buzunarele lui Tisminienschi
alunecă pe tâmpla nopții în fiecare zi
de lume nouă

*

din când în când nechezatul zorilor
trezește în fugă cerul
ascund urma prevestitorului