Cu-n albastru-ai încețoșat privirea
Și-ai dezghețat în ochii-ți aiuriți
Dintre noi, iar, toata amăgirea.

Ai lăsat o umbră-ntr-un focar de duioșie
O mare-ai sărutat cu al tău gând,
Nici o clipa n-ai gândit să îmi arăți și mie
Cum arat-un strop de zori plângând.

Și tremuri, stea pictată printre gene
Îmi mângâi universul meu arid
Și mă aduci într-o eterna lene
De-unde-ncerci să te strecori prin zid…

Lași soarele s-atingă norii
Și gândurile să se înnegrească
Dar te-ntorci, o stea albastră
Sa-mblânzești iar nemuriți, cocorii.

Și iar te vad, ești tot mai aproape
Însa tot departe-n lacrimi te-ai așternut
Și-ai rămas doar o gândire-n noapte
Ai rămas numai un vis pierdut !