Te-ai întors
în corpul tău cu orbite concave și oase albite
de trecerea prin tunelul ce duce
naiba știe unde!

ce frumoși sunteți voi băieți!
sunau vorbele lui ca dintr-o altă lume
straiele albe erau din lumină croite

de ce nu vin cuvintele bădie,
de ce nu pot termina
uimirea reîntoarcerii tale!...îmi spuneam
voi fi mai sărac cu un om
și tresar pe hol în dreptul ușii
prin care mă privește din icoana oglinzii
chipul tău Oblomov și paharul de vin

cu mâinile privirii cuprindeai
când urletul lupilor se întețea vuind

cu pânze întinse bădie și cu pensule roase,
spre alte peisaje luncane, barzunte ai plecat
mușcată a inimii vei rămâne
al tău dintotdeauna
Ioan-pictor de duminică!