Eu inteleg ce nimeni nu intelege,
Picurii de timp, ce pretiosi ne sunt.
Mai ai o sansa, ca sa poti alege
Sa devii un soare sau un nor carunt…

Florile de suflet nu pot fi ucise,
Portile uriase nu sunt atat de inchise,
Cararile cu umbre nu sunt ratacite,
Caci toate duc spre soare, spre visuri inverzite…

Visurile sperante, credeai ca poti ucide…
Mai aprige insa, renasc in magic dor,
Iar viata le impleteste in jocuri de ursite;
Priveste doar in suflet, dincolo de décor…

Nici nu poti stinge privirile de foc,
Peste petale lacrimi, curgand alene;
Pe genele-ti visande se naste acel noroc,
Ca poti clipi un soare peste lumi eterne…

Sunt duhul verde din campurile vii,
Ce cu dor te imbie, etern ca sa revii…