aș fi putut să fiu
idealul de femeie
pe care Dumnezeu l-a visat
tânăr fiind
(îmi place să cred că a avut așa ceva)

tot o ceramică în alb și negru
eram în mintea lui

privirea și-o încarcerase
la granița sânilor
de parcă de acolo
ar fi răsărit ultima primăvară
în care trebuia să-și cheltuiască
puțina moarte ce-i rămăsese
dintr-un război pierdut

l-aș fi mituit
cu umerii mei goi
numai și numai
pentru toate scrisorile de dragoste
netrimise iubitei lăsate acasă

tot drumul
și-a înmormîntat gândurile
literă cu literă