vara, când nu mai ești copil
e uneori o zeamă lungă
și un film de trei lei
cu final imbecil
oh, nicidecum un anotimp

se preface că-ți dă vreme
o zi întreagă
când se știe deja că timpul
s-a strecurat îngrijorător de mult
în ultimul buzunar al deceniului

dar noi mergem
cu-aceeași viteză înainte
ba chiar mai greu
când ne expiră numărul de ani
pe la colțuri de oase

orele nopților de vară
par liniștite ca liliecii
alene își bălăngănesc
capetele în jos

vara când nu mai ești copil
se preface într-un șirag
de zile lăbărțate
despre care nu mai poți constata
decât că trec pe aceeași sfoară,
egale, fără tine

o să-mi cumpăr un troleu
de purtat pe străzi inventate de mine
dar un troleu care nu pute
că așa îmi pică la ora asta de vară

să se urce oamenii dușați
să le arăt
ce-nseamnă voce în tonuri perfecte
ce prezintă stațiile de coborâre
la vârste tot mai târzii
vinete pe la ochi
și în vârfuri de degete

peste un an o să cobor tot la mine
tot aici o să număr mărgele de sticlă
de cer înstelat
și de legi și morale

fără nici o legătură cu mine
mi s-a părut întotdeauna
că viața e ca o femeie
cu trăsături aspre
o femeie trecută
despre care îți vine greu să spui
dacă e frumoasă
sau urâtă

acuma cineva o să mă întrebe
ca să oprească la un moment dat
discursul
dacă n-am de gând
să cobor mai repede în lume
dacă nu cumva te mai iubesc
sau ce-i cu mine
oh, dumnezeule