cât mi-ar fi plăcut în zori de zi
să-mi stropesc obrajii cu apă de izvor
ținută în clondirul ce-a fost odată al bunicii

dimineața apa curge cu sunet monoton
îmi rimelez ochii în fața oglinzii

se-nmulțesc și-apoi se scurg
de pe degete curcubeiele sferice

nu toate mor culorile se duc
în părul meu întunecat și gândul
se-ntoarce la copilărie
din casa bătrânilor au mai rămas
fotografiile vechi

nu vreau să știu de ce diminețile
după depărtarea bunicii dacă privesc
mai adânc în oglindă văd chipul
bărbatului plecat să picteze biserici

primul capitol

foșnetul aspru al rucsacului
ridicat pe umeri
un tren, un vis Rubliov, un copil

într-un abur de cealaltă lume
mi te închipui