Nelalocul lui e gândul
care încă nu l-am scris,
căci deșartă e povara
sângerie spre suiș.
ce-ntuneric și ce toamnă
vor să vină pe furiș
peste locul meu ce nu e,
peste tot ce ți-am promis!

o negrăită vâlvătaie
frunze spulber-aiurit
aș fi vrut, de bună seamă,
să te mint, să fiu mințit,
limbile de ceas nebune
când le-aud nedespărțit
cum străpung un ceas de lună
de tavanul înroșit.


nebunul eu și tu nebună,
ne răsucim în ceas de lună,
minutul cu secunda bună
mai poate toamna să ne-o spună.

nebunul eu și tu nebună.